Marți, 14 Iunie, 2022
NOI ne dorim să fim un glas articulat al idealului de pace al oamenilor.
Duminică, 12 iunie 2022, glasul păcii a răsunat în piețele centrale din Cluj și Sibiu. Energia puternică, dar blândă a celor care au manifestat în numele păcii s-a transmis cetățenilor celor două orașe, iar chemarea „SĂ FIE PACE ÎN LUME!” a răsunat spre conștientizarea tuturor, inclusiv, sperăm NOI a factorilor decidenți.
„PACEA GARANTEAZĂ VIITORUL OMENIRII”, „COPIII LUMII DORESC PACEA”, „UNIȚI PENTRU PACE”, „SALVGARDAREA PĂCII PENTRU O EUROPĂ UNITĂ”, sunt îndemnuri pe care NOI – Partidul Națiune Oameni Împreună le transmitem celor care vor să ne asculte, și avem speranța că vocea noastră se va face auzită tot mai mult și tot mai puternic. Piețele celor două mari orașe ale țării, colorate în mov, au reamintit tuturor că lumea nu poate fi schimbată în bine prin violență, ci doar în vreme de pace.
NOI am început. NOI continuăm. Veniți alături de NOI pentru ca Împreună să facem auzit glasul frumos al PĂCII!